27 august 2023
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin ministrul Mircea Fechet, anunță că lansarea programului microbuze electrice școlare va fi în septembrie. Alocarea financiară este de 300 de milioane lei, iar finanțare vine de la Administrația Fondului pentru Mediu. Programul are ca obiectiv achiziționarea de microbuze electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, care vor fi utilizate în transportul școlar al elevilor. Beneficiarii acestui program sunt consiliile județene și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București.
Finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale din care face parte solicitantul, după cum urmează:
– pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de elevi pe raza UAT-ului mai mic de 40.000, se acordă maximum 7 milioane lei;
-pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de elevi pe raza UAT-ului între 40.001-60.000, se acordă maximum 15 milioane lei;
– pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de elevi pe raza UAT-ului mai mare de 60.000, se acordă maximum 25 milioane lei.
Este eligibil proiectul care cuprinde autovehicule mai puţin poluante, de tipul microbuzelor electrice, hibride și a celor alimentate cu gaz natural comprimat, ce îndeplinesc următoarele criterii: aparțin categoriei M2 – M3 – respectiv microbuze electrice, microbuze hibride, microbuze alimentate GNC; microbuzele electrice au autonomie de minim 200 km, iar microbuzele hibrid plug-in au o autonomie de minim 50 km exclusiv pe putere electrică; dețin omologarea CE de tip (de exemplu microbuzele care deţin o omologare CE de tip a întregului vehicul emisă de orice stat membru al Uniunii Europene nu mai necesită omologare în România) şi Cartea de identitate a vehicului (CIV) eliberată de Registrul Auto Român, în conformitate cu procedurile administrative specifice, întrunesc cerinţele legate de accesibilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă. De asemenea, microbuzele achiziționate trebuie să fie noi.
Informații suplimentare aici – https://shorturl.at/pFY09
Share: