Programul national de investiții ”Școli sigure și sănătoase”, se derulează în perioada 2023-2025 și are ca obiectiv general proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii la clădirile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice.
În cadrul programului se vor realiza lucrări de intervenţii pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creşterea performanţei energetice, inclusiv lucrări de demolare parţială, după caz, la clădirile în care îşi desfăşoară activitatea didactică unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inclusiv de învăţământ special, precum şi la alte componente ale bazei materiale ale acestora, respectiv la clădirile internatelor, cantinelor, spaţiilor pentru procesul de învăţământ, bibliotecilor şi atelierelor şcolare.
Finanțarea programului se asigură din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, sume din venituri poprii ale bugetelor locale arobate cu aceasta destinatie și din alte surse legal constituite.
Ordonanța de Urgență nr. 7/2023 pentru aprobarea Programului național de investiții ”Școli sigure și sănătoase”
Share:
Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.
"*" câmp obligatoriu