Bugetul alocat sesiunii de finanțare pentru anul 2024 este de 250 de milioane de lei. Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului. Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil. În cadrul unei sesiuni de înscriere poate fi aprobată o singură cerere de finanţare depusă de către un solicitant.
Cuantumul finanțării este de maxim 1.000.000 lei și se acordă în procent de 100% din contravaloarea cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă acordată cu titlu de finanțare, de 1.000.000 lei, este cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.
Finanțarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.
Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW și maximă de 200 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrării surplusului în sistemul energetic național.
Articolul 7
Categorii de solicitanți eligibili
Sub rezerva îndeplinirii cumulative a criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 9 alin. (1), sunt eligibile pentru a participa în cadrul programului:
a) unitățile de cult care aparțin cultelor religioase recunoscute din România;
b) instituțiile publice/autoritățile administrației publice centrale și/sau locale din sistemul național de asistență socială;
c) entitățile juridice nonprofit, acreditate pentru furnizarea de servicii sociale, potrivit legii.
Articolul 8
Cuantumul finanțării
(1) Cuantumul finanțării este de maximum 1.000.000 lei și se acordă în procent de 100% din contravaloarea cheltuielilor eligibile.
(2) Valoarea maximă acordată cu titlu de finanțare, de 1.000.000 lei, este cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.
(3) Pentru o putere instalată cuprinsă între 30 kW și 200 kW, valoarea acordată cu titlu de finanțare se calculează utilizând formula:
Vf = 1.000.000 x Pi/200, unde:
Vf – valoarea acordată cu titlu de finanțare;
Pi – puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice propus.
Articolul 9
Criterii de eligibilitate a solicitantului și a proiectului
(1) Este eligibil solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele criterii, la momentul înscrierii în aplicația informatică:
a) este proprietar/deține un drept de folosință al imobilului-construcție și/sau al imobilului-teren pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului-construcție și/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
b) nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
c) și-a îndeplinit obligațiile de plată a taxelor, impozitelor și amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale și bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obținut și nu este pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiției care urmează a fi realizată prin program;
e) nu se află în procedură de criză financiară, insolvență, executare silită sau oricare altă procedură similară;
f) este unitate de cult care aparține cultelor religioase recunoscute din România/instituție publică sau autoritate a administrației publice centrale și/sau locale din sistemul național de asistență socială/entitate juridică nonprofit furnizoare acreditată de servicii sociale.
(2) Este eligibil proiectul care îndeplinește cumulativ următoarele criterii:
a) puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice este cuprinsă între 30 kW și 200 kW;
b) valoarea medie a tuturor facturilor de energie electrică, emise pentru imobilul deservit de panouri fotovoltaice, pe numele solicitantului, în ultimele 12 luni, depășește 5.000 lei.
Articolul 10
Categorii de cheltuieli eligibile
(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:
a) cheltuielile cu achiziția, montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de minimum 30 kW și o putere maximă instalată de 200 kW;
b) cheltuielile cu consultanța, respectiv poziția 3.7 din conținutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, eligibile în limita a 4% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiției de bază;
c) cheltuielile pentru proiectare, respectiv poziția 3.5 din conținutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, eligibile în limita a 6% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiției de bază;
d) cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț în cuantum de 50% din valoarea prevăzută la poziția 7 din conținutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare;
e) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
(2) AFM finanțează cheltuieli eligibile contractate după aprobarea cererii de finanțare și realizate, recepționate și facturate după încheierea contractului de finanțare.
(3) Prin excepție de la alin. (2), pentru proiectele aprobate potrivit art. 14, AFM poate finanța cheltuielile aferente realizării serviciilor de consultanță și proiectare realizate anterior încheierii contractului de finanțare.
(4) Cheltuielile bancare, respectiv comisioanele bancare, diferențele de curs valutar etc. nu constituie cheltuieli eligibile.
(5) Sistemul de panouri fotovoltaice poate permite montarea de acumulatori pentru stocarea energiei produse, în vederea acoperirii necesarului de consum. Cheltuielile pentru achiziția și montarea acumulatorilor nu sunt eligibile.
(6) Beneficiarul este obligat să susțină din surse proprii cheltuielile declarate neeligibile de AFM.
Informații actualizate despre program pot fi consultate accesând adresa: https://www.afm.ro/
Share:
Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.
"*" câmp obligatoriu