Nu există niciun apel deschis încă.
777.246.000 lei
În 2023 a fost adoptat HG nr. 1137 prin intermediul căruia Programul a devenit multianual, asigurând astfel o eficiență mai mare a utilizării fondurilor.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Direcția Generală Dezvoltare Regională și Infrastructură
Obiectivul programului este de a susține autoritățile publice locale în procesul de elaborare/actualizare a planurilor urbanistice generale, baza pentru dezvoltarea socio-economică a localităților. Acest tip documentație reprezintă baza legală pentru planificarea urbană și autorizarea lucrărilor de construire și a investițiilor.
Elaborarea și/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU).
Programul este finanțat din bugetul de stat în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație și a estimărilor pentru următorii 3 ani, prevăzute în legea bugetară anuală, prin și din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale, din venituri proprii ale persoanelor juridice și fizice interesate în dezvoltarea unei localități sau a unei zone din cadrul acesteia, precum și din alte surse legal constituite sau atrase.
Numar de planuri de urbanism finantate: 395
Share:
Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.
"*" câmp obligatoriu