Skip to main content

Program privind alimentarea cu apă și canalizare şi epurare a apelor uzate, denumit în continuare program

Loading

Apeluri

Ghidul Programului Apă Canal

Program de finanţare

Program privind alimentarea cu apă și canalizare şi epurare a apelor uzate, denumit în continuare program

Status

Inactiv

Data deschiderii

05 aprilie 2024

Buget apel

1.500.000.000 RON

Descriere program

Buget Total

În cadrul sesiunii de finanțare din 2021 pentru Programul privind alimentarea cu apă și canalizarea (anual se pot organiza una sau mai multe sesiuni de finanțare, pe tipuri de Proiecte) s-a alocat un buget de 500 milioane lei, pentru finanțarea sistemelor de alimentare cu apă, a celor pentru colectarea apelor uzate și a stațiilor de tratare/epurare a apei.


Actualizare 2024

Programul are un buget de 1,5 miliarde de lei și finanțează proiectele ce vizează protecţia resurselor de apă, sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate menajere.

 

Instituția finanțatoare

Administrația Fondului pentru Mediu (organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor)

ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU – CANALIZARE (afm.ro)

Programul are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, pe regiuni, după cum urmează:
a) regiunea Bucureşti-Ilfov;
b) regiunea NE – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui;
c) regiunea SE – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea;
d) regiunea SM – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;
e) regiunea SV – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea;
f) regiunea V – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;
g) regiunea NV – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş;
h) regiunea C – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Obiectivul general al programului

Scopul Programului îl constituie:

asigurarea că apa distribuită prin rețelele de alimentare se încadrează în prevederile reglementărilor în vigoare;
asigurarea că evacuările de ape uzate epurate în stațiile de epurare și managementul nămolului rezultat din stațiile de epurare se încadrează în prevederile reglementărilor în vigoare;
protejarea și îmbunătățirea calității mediului înconjurător;
creșterea gradului de conectare la infrastructura de apă și apa uzată a populației.

Obiectivele Programului sunt:

îmbunătățirea protecției mediului și asigurarea sănătății populației prin  efectuarea de investiții în infrastructura de apă și apă uzată;
îndeplinirea obligațiilor asumate de  România prin Aquis-ul comunitar.

Actualizare 2024

Scopul programului îl constituie:
a) protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător;
b) creşterea numărului de persoane racordate/branşate la o reţea de canalizare/alimentare cu apă.

Obiectivele programului sunt:
a) reducerea şi limitarea impactului negativ asupra mediului, cauzat de evacuările de ape uzate;
b) efectuarea investiţiilor necesare înfiinţării de sisteme de alimentare cu apă şi/sau canalizare, extinderii sistemelor de alimentare cu apă şi/sau canalizare existente, modernizării sistemelor de alimentare cu apă şi/sau canalizare existente, care vor contribui la îmbunătăţirea protecţiei mediului;
c) protejarea populaţiei de efectele negative ale apelor uzate asupra sănătăţii omului şi mediului prin asigurarea de reţele de canalizare şi staţii de epurare şi asigurarea alimentării cu apă potabilă;
d) îndeplinirea obligaţiilor pe care România şi le-a asumat în domeniul apelor uzate, respectiv respectarea prevederilor Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, transpuse în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările şi completările ulterioare;
e) asigurarea sursei corespunzătoare de apă pentru alimentarea cu apă potabilă.

Indicatorii de performanţă ai programului sunt:
a) lungimea reţelelor de alimentare cu apă nou-înfiinţate/ extinse/modernizate;
b) lungimea reţelelor de canalizare nou-înfiinţate/extinse/ modernizate;
c) numărul de locuitori care vor beneficia de sisteme de alimentare cu apă/sisteme de canalizare, conform reglementărilor legale în vigoare;
d) nivelul de branşare/racordare, în procente, a populaţiei din zona deservită de sistemul de alimentare cu apă/sistemul de canalizare

 

Activități eligibile/Cheltuieli eligibile

În cadrul proiectului se vor finanța următoarele tipuri de investiții:

  • captări de apă din surse subterane sau de suprafață, în vederea alimentării cu apă a comunităților locale;
  • stații de tratare a apei;
  • rețele de alimentare cu apă;
  • stații de epurare a apelor uzate;
  • rețele de canalizare și colectoare de transport a apei uzate;
  • alte obiecte tehnologice ale infrastructurii de apă și apă uzată (stații de pompare, rezervoare etc).

De asemenea, sunt eligibile și următoarele activități:

  • achiziția de echipamente și dotări pentru efectuarea de analize pentru monitorizarea continuă a calității apelor tratate, uzate și a apelor epurate;
  • realizării studiilor de teren (topografice, hidrogeologice și geotehnice – în procent de maximum 1% din investiția de bază);
  • activități de proiectare (elaborarea și/sau reactualizarea studiilor de fezabilitate, elaborarea și/sau reactualizarea proiectelor tehnice, consultanță privind proiectul – în procent de maximum 7% din investiția de bază);
  • achiziția de active corporale, dacă activele sunt noi.

Rata de cofinanțare

Sumele (granturile) se vor asigura din bugetul Fondului pentru Mediu. Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 95% din valoarea totală eligibilă a proiectului și fără a se depăși suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar în cadrul sesiunii de finanțare.

Suma maximă care poate fi acordată este între 4 și 15 milioane lei pentru fiecare proiect, după cum urmează:

Pentru o investiție nouă:

  • localitate mai mică de 3.000 locuitori: 7 mil. lei;
  • localitate între 3.000 – 10.000 locuitori: 9 mil lei;
  • localitate între 10.001 – 20.000 locuitori: 13 mil lei;
  • localități mai mari de 20.000 locuitori: 15 mil lei.

Pentru extinderi sau modernizări:

  • localitate mai mică de 3.000 locuitori: 4 mil. lei;
  • localitate între 3.000 – 10.000 locuitori: 6 mil lei;
  • localitate între 10.001 – 20.000 locuitori: 8 mil lei;
  • localități mai mari de 20.000 locuitori: 10 mil lei.

În cazul în care o investiție presupune mai multe tipuri de investiții, cuantumul maxim al finanțării acordate va fi aferent tipului de investiție care are valoare majoritară din valoarea totală a investiției.


Actualizare 2024

Astfel, se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale din care face parte solicitantul:

12 milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație mai mică de 5.000 de locuitori;
20 de milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație cuprinsă între 5.001– 10.000 de locuitori;
30 de milioane de lei cu TVA, pentru UAT cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori.

Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Sinergii și complementarități cu alte programe

În prezent infrastructura de apă și apă uzată este insuficientă și inadecvată în raport cu cerințele de  conformare cu directivele  de mediu și pentru asigurarea adecvată a calității vieții.

România și-a asumat prin Tratatul de Aderare la UE implementarea Directivei nr. 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman şi Directivei nr. 91/271/CEE privind colectarea şi epurarea apelor uzate.

Măsurile de investiții finanțate din Fondul de Mediu contribuie, alături de cele care se vor dezvolta prin PNRR, în cadrul “Pilonului I Tranziție verde”, prin PODD, în cadrul obiectivului specific de “Promovare a managementului durabil al apei” din cadrul Priorității 2 “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară”, prin PNDL (Programul național de dezvoltare locală) și PNDR (Programul Național de dezvoltare rurală) sau PNS 2021-2027 la conformarea României cu prevederile acestor directive europene.

Programele finanțate de Administrația Fondului de Mediu

Share:

Ai nevoie de ajutor?

Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.

"*" câmp obligatoriu

This field is for validation purposes and should be left unchanged.
asistent
Atlas - Asistent