18 septembrie 2023
Restaurat, îmbogățit și înfrumusețat, asta se poate spune acum despre un nou punct de atracție turistică care a fost pus pe harta Stațiunii Borsec datorită fondurilor europene investite pentru restaurare.
Locația de implementare a proiectului este amplasată într-o zonă deosebită, Stațiunea Borsec, supranumită ”Perla Carpaților’, care se remarcă prin calitatea apelor minerale ce îi asigură o situație privilegiată între stațiunile balneo-climaterice din lume. Vila apare aproape în toate vederile de odinioară, fiind una din perlele patrimoniului istoric din stațiunea borseceană denumită de însuși împăratul Austriei, Franz Josif ca stațiunea „Regină a Apelor minerale.”
Primăria Orașului Borsec, în calitate de beneficiar, a finalizat proiectul denumit „Restaurare, consolidare clădire – Vila nr. 49, azi Vila nr. 51 „EMIL” din stațiunea turistică Borsec, Jud. Harghita. Vila nr. 49 (în alte documente vila nr.51), de pe str. Primăverii, nr. 11, construită în anul 1938.
Valoarea totală a proiectului este de 2.954.917,59 lei, din care finanțare nerambursabilă în valoare de 2.675.189,49 lei, asigurată prin Regio-POR 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului se încadrează în obiectivul general al Axei prioritare 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Proiectul are ca scop restaurarea și consolidarea unei clădiri de patrimoniu, monument istoric, specifică pentru arhitectura balneară din localitate. „Readucerea la viaţă” a spaţiului permite astfel desfășurarea de activități de punere în valoare a patrimoniului cultural restaurat, prin activități culturale, muzeale, expoziționale şi de turism cultural-educaționale, specifice unui „Centru expoziţional balneoclimateric”, care să facă posibilă vizitarea obiectivului într-un cadru organizat.
Lucrările efectuate, pe scurt: Prin lucrările de renovare s-a avut în vedere restaurarea şi consolidarea clădirii monumentului istoric în conformitate cu concluziile studiilor de specialitate şi a obligaţiei de folosinţă, precum și restaurarea şi remodelarea plasticii faţadelor. În același timp s-au asigurat dotările interioare (instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie), precum şi încălzirea prin centrală termică pe bază de peleţi, cu posibilitate de automatizare a alimentării). Astfel centrala termică va utiliza combustibili ecologici, provenind din recuperarea deşeurilor lemnoase, contribuind la protecţia mediului înconjurător. Proiectul a prevăzut, de asemenea și accesibilizarea spațiului expozițional pentru persoanele cu handicap locomotor. Interiorul clădirii a fost complet mobilat.
Implementarea acestui proiect duce la diversificarea vieții culturale a orașului, creează un nou punct de atracție pentru turiști, dar și un motiv de mândrie pentru localnici.
Sursa: ADR Centru
Share: