Skip to main content

27 iunie 2024

PNRR C15/I4 – Investiții de peste 100 milioane euro care au ca obiectiv prevenirea și reducererea abandonului școlar

Loading

 

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează apelul de proiecte „Schema de granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a)”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație.

Obiectivul major urmărit: prevenirea și reducererea abandonului școlar.

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține granturi pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar la nivel gimnazial, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la evaluarea națională de clasa a VIII-a, precum și pentru îmbunătățirea tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior.

Regăsiți mai jos documentele aferente lansării acestui apel:

Apelul vizează unitățile de învățământ gimnazial de stat cu risc ridicat și mediu de abandon și părăsire timpurie a școlii (PTȘ), eligibile în cadrul Schemei de Granturi PNRAS – Runda a II-a (seria a III-a), care pot aplica în nume propriu sau prin intermediul autorităților publice locale în vederea creșterii accesului și participării grupurilor dezavantajate la educație și pentru consolidarea competențelor, pentru educație remedială și pentru accelerarea învățării.

Alocarea financiară totală a prezentului apel de proiecte este de 105 milioane de euro, fără TVA.

Cererea de finanțare se va depune exclusiv online, prin platforma web dedicată disponibilă, până la data de 31 iulie 2024. Platforma va fi accesibilă pentru depunerea proiectelor începând cu data de 9 iulie.

Unitățile de învățământ care au primit finanțare în runda I și runda a II-a (seria I și seria II PNRAS) nu sunt eligibile pentru acest apel. De asemenea, unitățile de învățământ care au în ciclul gimnazial sub 50 de elevi și care nu au obținut finanțare în cadrul apelului PNRAS Școli Mici, dar se regăsesc în Anexa 17, sunt eligibile pentru prezentul apel.


PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE

Share:

asistent
Atlas - Asistent