05 martie 2024
Alocarea financiară acordată prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor de reciclare a deșeurilor este de 220 milioane de euro.
Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8.4 milioane euro, echivalentul a 41.6 milioane lei fără TVA.
Valoarea minimă eligibilă care poate fi solicitată în cadrul proiectului este de 500 mii euro, calculată la cursul euro stabilit în cuprinsul ghidului de finanțare.
Conform calendarului propus prin PNRR, până la data de 30.06.2026, vor fi construite și puse în funcțiune 26 de instalații de reciclare a deșeurilor.
Solicitanţii eligibili sunt operatorii economici autorizaţi să desfăşoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare acestor coduri CAEN:
3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;
3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase;
3812 – colectarea deşeurilor periculoase.
Cheltuielile eligibile sunt cele legate de realizarea construcţiilor necesare amplasării şi montării utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor achiziţionate, cu dotările aferente – instalaţii electrice, alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare (aferente doar incintei construcţiilor), cheltuieli cu achiziţia şi montajul utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului (vehiculele specializate necesare activităților din cadrul proiectului, achiziţionate în cadrul acestei măsuri, vor fi echipate cu cea mai bună tehnologie disponibilă din punctul de vedere al respectării mediului), cheltuieli cu achiziţionarea activelor necorporale.
Informații aici.
PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE
Share: