Skip to main content

23 mai 2024

Consultare publică – Programul Sănătate: Ghidul Solicitantului „Dezvoltarea de instrumente în domeniul terapiei intensive pediatrice și neonatale/ formarea personalului pentru creșterea capacității de a furniza servicii privind diagnosticul, monitorizarea și tratamentul pacienților critici copii și nou-născuți”

Loading

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Apelul de proiecte: „Dezvoltarea de instrumente în domeniul terapiei intensive pediatrice și neonatale/ formarea personalului pentru creșterea capacității de a furniza servicii privind diagnosticul, monitorizarea și tratamentul pacienților critici copii și nou-născuți” din cadrul Priorității 3 „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate”, Fond FSE+, Acțiunea C, Obiectivul specific ESO4.11.

Pentru acest apel de proiecte, solicitanți eligibili sunt unitățile sanitare publice, cu activitate universitară, cu competențe în terapie intensivă pentru nou-născuți și copii și furnizarea de tratament intermediar pentru pacienții cu afecțiuni critice și cu nevoi complexe de îngrijire.

Partenerii eligibili pot fi:

1) unitățile sanitare publice, cu activitate universitară, cu competențe în terapie intensivă pentru nou-născuți și copii și furnizarea de tratament intermediar pentru pacienții cu afecțiuni critice și cu nevoi complexe de îngrijire;

2) Institutul Național de Sănătate Publică;

3) entități cu activitate relevantă pentru activitățile proiectului (ex. ONG – asociații profesionale relevante pentru tipologia programelor de formare avute în vedere etc.).

Conform Programului Sănătate, în contextul prezentului apel, sunt vizate acțiuni pentru creșterea competențelor medicilor și asistenților medicali, prin dezvoltarea de instrumente de lucru (ex. lucrări științifice/ materiale științifice de practică medicală/ proceduri/ protocoale/ metodologii, etc.), precum și prin formarea/ actualizarea competențelor personalului implicat în activitățile care vizează diagnosticul, monitorizarea și tratamentul pacienților nou-născuți și copii în stadii critice (măsuri de tip FSE+).

Alocarea totală pentru apelul de proiecte este de 5.000.000 de euro, din care maximum 80,79% contribuție UE și 19,21% contribuție națională.

Ghidul Solicitantului este disponibil la: https://mfe.gov.ro/ghiduri-ms/formarea-personalului-implicat-in-diagnosticul-si-tratamentul-pacient-critic-politrauma/

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare_fseplus_ticnn_ms@mfe.gov.ro până la data de 13.06.2024, data încheierii procesului de consultare publică.

 

Sursa: aici.

Share:

asistent
Atlas - Asistent