Skip to main content

Competiție deschisă – Proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din diaspora (MCT 2024)

Apel de finanţare

Loading

Informaţii Generale

Denumire apel:

Competiție deschisă – Proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din diaspora (MCT 2024)

Tip Apel:

Detalii

Criterii de eligibilitate solicitanţi:

Finanțarea se asigură pentru un tânăr cercetător român din diaspora, cu vizibilitate şi recunoaștere internațională, pentru a desfășura un stagiu de cercetare împreună cu un grup performant dintr-o organizație de cercetare din România (instituția gazdă);
– Cercetătorul trebuie să aibă o experienţă în activitatea de CDI cuprinsă între 2 – 9 ani de la obţinerea titlului de doctor în ştiinţe, în cadrul unor instituţii prestigioase din străinătate.
– Cercetătorul din diaspora este angajat, în prezent, într-o instituţie din străinătate;
– Cererea de finanţare este depusă de către un responsabil, angajat în cadrul instituţiei gazdă din România;
– Cererea de finanţare se depune cu cel puţin o lună înainte de data planificată pentru efectuarea stagiului. Stagiile se vor efectua pe parcursul anului 2024 şi se vor finaliza până la data de 10 decembrie 2024;
– Instituţia gazdă nu este declarată, conform legii, în stare de incapacitate de plată; nu are conturile blocate conform unei hotărâri judecătoreşti; nu a furnizat declaraţii inexacte cu privire la informaţiile solicitate de către UEFISCDI în vederea selectării contractanţilor; nu a încălcat prevederile unui alt contract de finanţare încheiat anterior cu o Autoritate Contractantă.

Activități Eligibile:

Cercetare

Buget

Buget apel:

500.000 RON

Calendar

Data deschiderii:

20 februarie 2024 00:00

Data închiderii:

31 octombrie 2024 16:00

Domenii Apel:

Zona Geografică vizată

Zone:

Acoperire Națională

Procedura de depunere, evaluare și selecție a cererilor de finanţare

Depunerea cererilor de finanţare se realizează într-o singură etapă, în regim continuu, utilizându-se platforma de depunere online https://uefiscdi-direct.ro. Depunerea unei cereri de finanţare se face dintr-un cont creat de responsabilul din partea instituţiei gazdă. Redactarea cererii de finanţare se face în limba română, conform Anexei 1, la prezentul Pachet de informaţii.

Share:

Ai nevoie de ajutor?

Puteți completa formularul de mai jos pentru a ne contacta.

"*" câmp obligatoriu

This field is for validation purposes and should be left unchanged.
asistent
Atlas - Asistent